Îndemnul de a experimenta starea de acceptare, de a spune „da” emoțiilor/sentimentelor/experiențelor noastre poate fi confundat uneori cu nepăsarea, lipsa acțiunii sau cu ideea de a te mulțumi cu puțin. Dar nu despre asta este vorba. A accepta nu este opusul acțiunii sau al evoluției, cel puțin atunci când vorbim despre starea interioară de acceptare.
Mult timp nu am înțeles de ce ar fi benefic să accept tristețea, furia sau întâmplările mai puțin plăcute. Mă gândeam că a accepta este sinonim cu a te da bătut, cu delăsarea sau cu incapacitatea de a-ți schimba soarta. Am înțeles cu adevărat acest concept în contextul luptei cu gândurile mele.
Mă luptam adesea să le schimb, să le transform în ceva mai pozitiv. Și într-o zi le-am acceptat așa cum veneau, fără să mă opun, fără să le judec. Și atunci am înțeles că acceptarea este de fapt eliberarea rezistenței, este iubire de sine și împăcare cu sine. Cred în continuare că gândurile se pot educa, că este benefic să gândim cât mai pozitiv, însă cred în același timp și în puterea eliberatoare și creatoare a stării de acceptare. Uneori rezistența însăși pe care o avem împotriva gândurilor/emoțiilor noastre negative le dă și mai multă putere.
Fiecare emoție pe care o simțim, fiecare stare fizică sau sufletească încearcă să ne comunice ceva. Prin acceptarea lor și prin atenție, prin starea de a fi prezent/ă primești acel mesaj care vrea să ajungă la tine. Prin rezistentă, prin neatenție sau prin negare nu mai poți să descifrezi mesajul corpului sau sufletului tău. Cred că acesta este unul din rolurile cele mai importante ale stării de acceptare, faptul că ne oferă șansa de a primi informații pe care cu mintea conștientă e greu să le accesezi. Acceptarea nu înseamnă scufundarea în butoiul cu melancolie sau îngroparea în gânduri negative. Dacă practici acceptarea vei observa în primul rând faptul că, indiferent care este starea sau trăirea neplăcută pe care o experimentezi și de care îți dorești să scapi, aceasta capătă mai întâi un sens, mai apoi îi scade intensitatea și ulterior este înlocuită cu o stare de liniște, eliberatoare. Chiar și atunci când avem o durere fizică, dacă în loc să ne gândim la cât de tare ne doare și la cum să scăpăm mai repede de ea, o acceptăm așa cum este, știind că este trecătoare și că a apărut cu scopul de a ne livra un mesaj, ne poziționăm deja diferit față de aceasta. Dacă continuăm să fim prezenți și chiar să purtăm un dialog interior cu această durere, spunându-i că o acceptăm, că îi mulțumim că a apărut, că suntem dispuși să ascultăm mesajul pe care îl aduce, deja se schimbă mult lucrurile. Și dacă pe mai departe îi trimitem iubire și o acceptăm așa cum este, s-ar putea să fim surprinși cum deja ne simțim mai bine sau durerea deja a trecut. Evident, nu mă refer aici la situații de sănătate delicate care necesită consultații sau investigații medicale, ci la durerile comune cu care ne confruntăm cu toții precum: dureri de cap, dureri de stomac, musculare, etc. O durere de cap de exemplu, ne poate transmite că suntem prea stresați, că muncim prea mult, că nu dormim suficient, ș.a.m.d. Dacă practicăm pașii pe care i-am enumerat mai sus, putem conștientiza cauza acestei dureri și apoi putem lua măsuri astfel încât să ne oferim mai mult din ce corpul nostru are nevoie. În mod similar, emoțiile noastre și stările noastre interioare mai puțin plăcute ne atrag atenția asupra unor aspecte din noi cu care poate avem nevoie să lucrăm, să le vindecăm. Reprimarea emoțiilor și stărilor noastre nu rezolvă, nu vindecă aspectele din noi care scot la suprafață aceste trăiri. Ba din contră, chiar dacă pentru moment ne putem păcăli că ne simțim mai bine, data viitoare s-ar putea ca mesajul să vină într-o manieră și mai puțin prietenoasă către noi sau să ne afecteze relațiile și viața socială. Și nu, nu este vorba despre a sta și a-ți plânge de milă, nu este vorba despre a-ți pune mâinile în sân și a renunța, e vorba despre a iubi aceste părți din tine care vor să-ți vorbească și de a face pace cu ele.
Putem vorbi despre acceptare și în contextul vieții și al lucrurilor care ni se întâmplă. A accepta că azi a fost o zi mai proastă, fără a încerca să demonstrezi nimănui cât de bine faci față, fără a dori să demonstrezi ție sau celor din jur că tu controlezi tot ce ți se întâmplă, toate acestea nu înseamnă că ești slab/ă sau că îți lipsește ceva. A accepta că mai sunt și zile în care nu merge totul așa cum ți-ai dorit înseamnă de fapt conștientizarea faptului că tu ești responsabil/ă pentru tot ce ți se întâmplă și nu ești perfect/ă, așa cum prin urmare nici zilele tale nu sunt. A accepta, oricât de paradoxal ar putea suna, înseamnă a evolua, a te dezvolta, pentru că atunci când accepți, înțelegi de fapt că totul este exact așa cum este nevoie să fie, că totul e creația ta și că puterea de a schimba experiențele/ emoțiile/gândurile tale este tot la tine. Dar înainte de asta, acceptă-le așa cum sunt. Atunci când știi că tu ești creatorul propriei tale vieți, acceptarea vine natural pentru că nu poți să te contrazici pe tine însuți/însăți. E mersul firesc al vieții, acceptă tot ce ești, tot ce ai, tot ce ți s-a întâmplat, tot ce simți și mai apoi schimbă-le după cum îți dorești. Cu iubire și din iubire, pentru tine și pentru tot ceea ce este.
Acest articol este extras din Yoga Social #9 | Toamnă 2022, scris de Roxana Voica. Te așteptăm să descoperi revista noastră trimestrială care te poartă, număr de număr, într-o călătorie către descoperirea de sine.
