La începutul anului, am pornit împreună cu soțul meu, cu fiul nostru și cu cei doi căței într-o mică excursie la munte, să ne bucurăm de zăpadă. Am parcat mașina la poalele muntelui și am pornit, cu voie bună, să urcăm pe traseul care devenea din ce în ce mai înzăpezit cu fiecare metru altitudine. La un moment dat, cel mic, obosit, a cerut să fie pus în marsupiul său și, ca de obicei, era doar mama cea care avea privilegiul de a-l căra în spate. Cu un copil adormit în spate și la jumătatea drumul abia, ne-am ambiționat să dăm 100% din noi și să ajungem în vârf. Drumul foarte înclinat, câteodată imposibil de urcat fără ajutorul stâlpilor și barelor de susținere, a început să fie o provocare pentru șoldurile mele. Dar motivată de adrenalina efortului, am dat mai mult decât aveam în palmaresul de rezistență și am ajuns în vârf. Consecința a fost, bineînțeles, un șold cu dureri crunte și o pauză de câteva săptămâni de la efort fizic susținut. Și atunci mi-am reamintit un principiu pe care îl uitasem. Regula de 70% din Tai Chi.
Am fost cu toții acolo. În sport, la muncă, în viața de zi cu zi, suntem în permanență împinși să dăm 100% din noi. Câteodată, chiar 110%. Oarecum, ne lăsăm bântuiți de obsesia acțiunii, a efortului extraordinar care aduce rezultate. Dar există un principiu în tradiția străveche a artelor marțiale Tai Chi care pune în lumină importanța echilibrului, a dozării efortului astfel încât să aducă într-adevăr beneficii. Este vorba despre regula de 70%.
Ce este regula de 70%?
În Tai Chi învățăm că practicantul nu trebuie să depășească 70% din capacitatea sa fizică în niciun antrenament. De ce? Pentru că în acel efort de 100% apar în mod inerent stres, tensiune. Corpul are tendința naturală, inconștientă sau conștientă, de a intra în acel răspuns de “fight-or-flight” și, drept consecință, te închizi, devii tensionat. Menținând însă un nivel de 70%, folosești efortul și energia însă fără a provoca tensiune.
De la 100% la 70%
Burnout-ul sună fancy, însă este o problemă reală. Stresul continuu, tensiunea constantă la nivel fizic/psihologic produc un scurtcircuit sistemului nervos. Și așa apar problemele secolului nostru: depresii severe, atacuri de panică, anxietate, PTSD etc. Iar pe parcurs, problemele neadresate sfârșesc prin a cauza boli degenerative ale sistemului nervos. Pentru că acele “mile extra” pe care le facem cu atâta mândrie ne fac să trecem peste punctul nostru de efort sustenabil, în spațiul în care corpul nostru intră în contracție, în tensiune. Suntem însă atât de programați să trăim așa, încât găsim mii de dovezi că a reduce productivitatea, ritmul, intensitatea în viața de zi cu zi înseamnă mai puțin succes și plictiseală.
În viața de zi cu zi
Când apare o problemă, fiecare dintre noi vrea să o rezolve. Adesea, asta înseamnă a despica firul în patru până suntem atât de extenuați încât nu mai avem niciun pic de energie pentru a o rezolva, în final. Rămânând conștienți de regula de 70%, putem învăța să ne distanțăm de obsesia problemei în sine, permițând condițiilor și cauzelor să se dezvăluie și soluțiilor să apară din proprie inițiativă.
Eliberându-ne de A FACE, putem lăsa mai mult timp pentru A FI, adică pentru o contemplare constantă, mai degrabă decât pentru a înțelege soluții imediate. Și putem deschide un spațiu în care percepția intuitivă, în tandem cu analiza rațională, pot juca un rol în procesul de înțelegere.
Lecția mea
În experiența mea povestită la început, această regulă de 70% mi-ar fi salvat efectiv corpul de la a trece printr-un dezechilibru. Un dezechilibru pe care și acum, după 4 luni, îl resimt atunci când “merg un pic mai departe” în asane. Dar învăț. Dezvăț ego-ul de competiție internă și de “perfecțiune” toxică.
Îl învăț să accepte, să înțeleagă anumite limite și să respecte corpul meu. O călătorie lungă, dar pe care o facem împreună.
Namaste.
