Now Reading
Fundamentele filozofiei yoga: cele cinci Yamas și cum le putem aplica în viața de zi cu zi

Fundamentele filozofiei yoga: cele cinci Yamas și cum le putem aplica în viața de zi cu zi

Sistemul de Yamas, valori morale puternice și nenegociabile, așa cum le numește Patanjali în ale sale Yoga Sutras, reprezintă primul dintre cei opt pași care conduc individul către calea yoga și deci, către uniune.

Yamas sunt ghidurile etice și morale ale oricărui yoghin, modalități de a te comporta în viața, exprimate într-o notă empatică. Deși atingerea și asumarea completă a acestor valori este un exercițiu dificil pentru orice om, Patanjali ne instruiește să practicăm Yamas pe toate nivelurile: ACȚIUNI, CUVINTE, GÂNDURI.

Și dacă reflectăm asupra acestui sistem, realizăm că, de fapt, religiile ne învață toate această cale.

CELE CINCI YAMAS ÎN YOGA

  1. Ahimsa, practica non-violenței. Ahimsa ne cere să nu fim violenți în gând, vorbă, acțiune, față de ceilalți și față de noi înșine. Inconștient, noi folosim violența mai ales în gândurile zilnice sau în reacțiile pe care le avem față de anumite evenimente, și avem obiceiul de judeca negativ, de a critica, de a ne plânge constant, de a fi nervoși și iritați când ne deranjează ceva. Opusul acestei atitudini este compasiunea, capacitatea de a accepta ceea ce se întâmplă cu inima deschisă și plină de iubire, acționând mai departe din această perspectivă. Câteodată, să exprimi compasiune este dificil, așa că începe a fi compătimitor față de dificultatea ta de a fi compătimitor în primul rând. Acum zâmbești.
  2. Satya, practica adevărului. Sinceritatea este, de fapt, primul pas către autenticitate. Dar calea adevărului permanent poate deveni una complexă și complicată, mai ales atunci când prima valoare care ne ghidează este Ahimsa, lipsa violenței. Patanjali ne sfătuiește să fim atenți atunci când Satya aduce suferință altei ființe. Atunci Ahimsa prevalează. Atunci când suntem sinceri în toate compartimentele vieții, suntem mai aproape de lumină, de sursă, descoperind adevărurile căii yoga.
  3. Asteya, a nu fura. Simplu, nu îți însuși ceea ce nu este oferit în mod gratuit. Cu ușurință putem arăta cu degetul către cei care fură obiecte materiale, îi judecăm prin ochelarii de superioritate și de persoane cu valori etice mai puternice. Însă, dacă ne dăm jos acei ochelari, descoperim că Asteya nu ar trebui să se limiteze la realitatea fizică, materială. Lipsa ei se poate manifesta la nivelul societății prin exploatare, lipsa justiției, opresiune. La nivel individual, furăm prin însușirea anumitor rezultate, a succesului, a eșecului. Să îl lăsăm pe Dumnezeu să lucreze prin noi.
  4. Brahmacharya, practica abstinenței. Deși mulți se sperie de această valoare, ceea ce Patanjali transmite este practica moderației în tot, nu renunțarea și lipsa. Atunci când descoperim echilibrul, suficiența, în defavoarea impulsului excesului, devenim mai puternici, mai înțelepți. De fapt, aducând moderație pe toate planurile, învățăm să ne conservăm energia, ajutându-ne să o direcționăm spre călătoria interioară, către descoperirea de sine.
  5. Aparigraha, a nu fi lacom. În societatea modernă, această boală a creșterii incrementale trebuie vindecată prin Aparigraha. Renunțarea la ceea ce nu este necesar, traiul mai bun cu mai puțin. Atunci când suntem lacomi și concentrați pe acumulare și protejarea bunurilor, uităm ca bogăția supremă este în noi, Atmanul, sufletul nostru și nu permitem universului să ne ofere ceea ce avem nevoie.

Cum putem descoperi sistemul de Yamas

Probabil, în viața de zi cu zi, cu ajutorul observației, putem descoperi cum Yamas sunt valori universale și cum ne împiedicăm singuri în drumul către redescoperirea spiritualitații. Însă putem aduce Yamas pe saltea, în practica yoga și să cultivăm în mod conștient o mentalitate clară, pozitivă, sinceră, de la un nivel micro (practica yoga) la un nivel macro (sfera vieții).

  1. Alege o Yama și explorează-i semnificațiile, observă ce sentimente îți aduce și cum se remarcă în viața ta.
  2. Când practici yoga, seteaz-o ca intenție la început. Păstreaz-o în fiecare asana și observă cum ai putea să o aplici la nivelul minții, al sufletului, al corpului.
  3. Alege un moment al zilei în care să poți medita despre Yama aleasă, despre cum ai fi putut să o folosești în cadrul unui obicei simplu zilnic. (de exemplu, în rutina de a găti, de a mânca, de a te spăla pe dinți).
  4. Continuă cu o altă Yama atunci când simți că ai reușit să o conștientizezi pe prima.

Cărți care ne ajută

Pentru cei care vor să exploreze mai mult despre calea yoga și a sistemului de yamas, vă recomandăm lectura următoarelor cărți:

Scroll To Top