De câte ori nu ți-a trecut prin cap să arunci salteaua de yoga direct sub duș? Dar imediat ai lasat-o baltă și te-ai oprit înainte de a face asta realizând că nu toate saltele reacționează “bine” atunci când le facem baie.
Lucrurile simple și la îndemână ar trebui să facă parte din ce în ce mai mult din viața noastră, iar curățarea saltelei de yoga este un obicei necesar, cel puțin săptămânal.
Transpirăm, atingem cu mâinile, frecăm cu tălpile picioarelor, cățelul se așează lângă noi etc. Salteaua de yoga inevitabil devine un loc în care bacteriile și mizeria se adună.
Aromele uleiurilor esențiale și ritualul curățării saltelei ne ajută să cultivăm Niyamas (mai precis Saucha = purificare). Ne pregătim mintea și simțurile pentru yoga, creând un colț al prezenței și recunoștinței.
De ce avem nevoie? Trei ingrediente simple, la îndemână și extrem de accesibile, plus câteva minute libere.
Yoga este și trebuie să fie mereu pentru oricine.
Namaste!
Pasionată până peste cap de tot ce ține de noi înșine și de puterea pe care o deține fiecare, m-am întors către mine la vârsta de 20 de ani, pentru a înțelege pierderea celor dragi și ce suntem, de fapt, noi. Am ajuns să ma implic în practica yoga de 8 ani deja, absolvind școala de hatha yoga, ca viitor instructor/profesor.