Îți amintești ultima dată când ai fost complet concentrat/ă în timp ce făceai o activitate? Fie că este vorba despre ceva artistic, precum dans sau pictură, sau o activitate fizică, de sport, mintea ta era calmă și concentrată pe un singur lucru. Un sentiment liniștitor vine cu această stare de focusare totală denumită, în yoga, Dharana. Concentrarea minții într-un singur punct.
Ce este Dharana?
În Sutrele lui Patanjali, Yoga este prezentată ca o călătorie în opt trepte, engl. the eight limbs of yoga (Dacă ești curios/curioasă, îți vorbesc în articolul acesta mai multe despre această viziune). Cea de-a șasea treaptă, este Dharana, o tehnică de aducere a conștiinței într-un singur punct.
Dharana implică concentrarea singulară, fie pe un element extern, precum o pictură, o statuie, un obiect oarecare, sau pe un element intern, o parte din corp sau o chakra. Are prea puțină importanță ce alegi ca și punct de concentrare; obiectivul este liniștirea minții, eliberarea gândurilor, cu acest exercițiu de concentrare totală.
Atunci când îți focalizezi mintea pe un singur element, ea tinde să devină calmă, fluidă, lăsând alte gânduri, griji deoparte.
Dharana, al doilea pas către meditație
Dharana este cel de-al doilea pas, alături de Pranayama, către Dhyana, către meditație. Ea este ceea ce practicăm, de fapt, prin așa numitele meditații ghidate. Învățăm să ne adunăm și să ne concentrăm într-un singur punct, pentru ca apoi să putem învăța tehnici de meditație.
Dharana, Dhyana și Samadhi sunt ultimele trepte în yoga, trepte legate de yoga internă, de activitățile mentale și independente de corpul fizic.
Întâi înțelegem concentrarea singulară, Dharana, apoi ne mutăm pe treapta meditației, Dhyana, iar, la final, Samadhi.
Cum practici Dharana?
Așează-te confortabil și cu spatele drept. Încearcă să găsești o postură confortabilă pentru un timp mai îndelungat, deoarece mintea are tendința să fie distrasă atunci când simți înțepături sau amorțeli în corp.
Poți practica ținând ochii deschiși și concentrându-ne pe ceva interiorizat, sau poți privi o imagine, lumina unei lumânări. Ești liber/ă să alegi mediul tău de restricție; acesta poate fi mai mare la început, iar ulterior îl poți restrânge către un singur obiect.
O altă formă de a practica este atunci când faci yoga, sport sau o plimbare în natură. Fii atent/ă la ceea ce îți spune instructorul, fii atent/ă la copaci, la aer, la frunze, la sunetele din jur.
Dharana nu se întâmplă doar în activități statice. Concentrarea în mișcare este, adesea, mult mai accesibilă unei minți bombardate de informații, griji, preocupări și distrageri continue. Deci, a unei minți ca a mea, ca a ta, ca a tuturor ce trăiesc în această societate.
Dharana în viața de zi cu zi
Imaginează-ți cum s-ar desfășura viața de zi cu zi atunci când am fi capabil să ne concentrăm pe ceea ce facem în fiecare moment. Concentrare completă. Cea mai mare implicație a unei practici constante și disciplinate a Dharanei este prezența. Devii prezent/ă, devii atent/ă la momentul prezent și începi să trăiești mai încet, mai dedicat/ă fiecărei secunde din viața ta.
O altă implicație ar fi că înveți să îți liniștești mintea, ceea ce duce la mai multă claritate în gândire. Începi să vezi soluții mult mai rapide la anumite probleme și să conștientizezi cauzele anumitor evenimente din viața ta.
Oprești nebunia multi-tasking-ului. Poate cea mai tangibilă transformare în urma descoperirii Dharanei este faptul că te vei opri din multi-tasking. Acesta scurt-circuitează creierului, duce la o pierdere de energie imensă și la rezultate doar satisfăcătoare. Indiferent că te apropii de un examen și trebuie să înveți, sau că trebuie să speli vasele după ce ai mâncat, încearcă tot timpul să faci doar acel lucru pentru a fi eficient/ă și productiv/ă.
Sunt recunoscătoare pentru…
Sunt recunoscătoare pentru înțelepciunea străveche a strămoșilor ce au descoperit și au transmis fără oprire sensul vieții de om pentru ca noi, indiferent de momentul în care trăim, să avem acest radar al originii la care să ne întoarcem.
Atunci când pătrund înțelepciunea yoga, îmi dau seama că yoga este despre viață. Există atât de multe sisteme de abordare a vieții. Yoga este unul dintre ele, iar pentru mine, ea este, poate, cea mai holistică abordare a vieții de om și implicațiile ei.
Namaste.
Pasionată până peste cap de tot ce ține de noi înșine și de puterea pe care o deține fiecare, m-am întors către mine la vârsta de 20 de ani, pentru a înțelege pierderea celor dragi și ce suntem, de fapt, noi. Am ajuns să ma implic în practica yoga de 8 ani deja, absolvind școala de hatha yoga, ca viitor instructor/profesor.