„Am tăcut și ți-am vorbit într-o mie de feluri fără cuvinte.”
Rumi
Da, văd și eu că frunzele sunt arămii și din ce în ce mai puține pe crengile copacilor. Miroase a toamnă.
Da, și eu începusem să mă agit că trece vara, că soarele îmi fuge de pe cer, lăsându-mi prea puține grade afară. Și, în plus, aceste ultimi zile de noiembrie m-au surprins încă bulversată după acea Super Lună și cu multe de făcut. M-am plâns. Am plâns. Și tu?
Da, e plină toamnă . Și cum ar fi dacă ne-am opri pentru câteva minute să vorbim? Acel parfum de frunze galbene care parcă se reflectă în nuanța cerului ne face nostalgici.
Da, aleg să port ochelarii interiori. Pentru că am realizat că toamna e momentul meu de simplitate, clipa în care vreau să fac rezumatul meu și să mă uit înapoi curioasă. Toamna aceasta eu am decis să mă întorc la mine însămi, la ceea ce sunt, acum. Să mă întreb unde vreau să fiu toamna viitoare. Am decis să tac, să ascult, să mă ascult. Poate că voi lasă bagajele inutile să cadă ușor, exact cum privești, de pe geamul tău dimineața, frunza aceea aurie. Lent, fără nicio rezistență, fără regrete.
Pentru că ea știe că timpul ei a trecut. Că a avut vara ei frumoasă.
Da, toamna aceasta am decis să stau jos, lângă copila din mine. Să o ascult de ce a plâns, să îi sărut rănile, să o îmbrățișez și să îi spun „Acum este totul bine. Sunt aici.” Să o eliberez de frici, de furie. Să împart izvorul curajului și al iubirii. Să dansăm balet, să cântăm, să facem yoga, să respirăm împreună. Inima matură, lângă inima de copil.
Da, toamna aceasta am decis să iubesc echilibrat, frumos, liber. Și abia aștept să scot din spatele rafturilor rochiile colorate și, așteptând ploaia, să mă înfig în cizmele comode. Pentru că știu că port căldura cu mine mereu. În mine.
Am fugit. Salteaua de yoga mă așteaptă.
Pe tine, cititorule, cum te găsește toamna aceasta?
