Acesta este un ghid mic pentru a te ajuta să navighezi serile agitate în care nu îți poți găsi locul pentru a te putea odihni. Acele seri în care te foiești, gândurile jucându-se de-a v-ați ascunselea între ele și purtându-se ca grupa mică la grădiniță.
În general, seara aduce cu sine un ritm circadian mai lent, care te lasă să te liniștești și să adormi. Somnul este perioada în care corpul tău se detoxifică, se reconstruiește și re-energizează. Doar că viața de zi cu zi, trăită parcă mai mult din minte decât din corp, vine într-un conflict din ce în ce mai evident cu natura umană. Cu ceasul biologic. Tehnologia cu lumina sa albastră, mii de lucruri care te distrag, “încă ceva” ce trebuie citit, postat, terminat, curățat…toate acestea ne-au creat obiceiul de a refuza la nivel de subconștient somnul. De a lupta cu el, așa cum face un copil de 2 ani care este suprasolicitat.
Și ghici ce? Momentele în care tensiunea mentală este deja instalată în corpul nostru sunt deja prea greu de digerat pentru a mai face față sugestiei “Liniștește-te!”. Pentru că doar conștientizarea agitației și tensiunii prin care treci te va face să te simți și mai…neliniștit/ă! Așa că în loc să stai în pat sucindu-te de pe o parte pe alta și spunându-ți “Ce enervant/ă sunt! Shhhhh, o oaie, două oi…10 oi care fac yoga!”, ridică-te și încearcă ideile următoare de eliberare a tensiunilor din corp și, odată cu ele (și cu respirația, bineînțeles), de eliberare a tensiunilor minții.
Eliberarea tensiunii din corp la animale
Fără a ne pierde în marea de studii științifice legate de reacții fiziologice ce apar în momente de stres și oboseală, hai să ne uităm la animale.
Având doi câini, ador să le observ reacțiile instinctive pe care le au atunci când sunt fericiți, speriați, nervoși, agresivi, tensionați etc. De exemplu, atunci când ei văd câini mai mari, încep să se scuture puternic. Atunci când sunt, poate, provocați de un câine, sar și împing cu labele din față pentru a elibera tensiunea și stresul fricii. Latră puternic, mârâie și scot tot felul de sunete.
Deși omul ar putea provoca reacții de surprindere și de amuzament dacă s-ar comporta așa, noi toți putem împrumuta de la animale anumite mecanisme de eliberare a tensiunilor. În siguranța casei noastre.
Relaxarea brațelor
Adho Mukha Svanasana (Downward-facing dog) și Bujangasana (Cobra) sunt posturi care îți cer să împingi în palme puternic. Poți folosi două cărămizi de yoga așezate oblic pe un perete și pe care să îți așezi tălpile.
Apoi așază-te pe saltea și scutură brațele cu putere, ca și cum ai vrea să le dezmorțești.
Relaxarea picioarelor
Începe să îți scuturi picioarele ca și cum ai avea o furnică ce te deranjează. Poți sări de pe un picior pe altul și poți bate din picioare ca atunci când erai copil.
Apoi așază-te cu picioarele pe perete și cu brațele extinse lateral. Simte cum presiunea din picioare se diminuează și acestea încep să se relaxeze.
Relaxarea gurii și a feței
Întins în pat, cu o pernă sub genunchi pentru a-i avea ușor ridicați, ține o palmă peste abdomen și una peste inimă și inspiră profund. Expiră spunând “AAAAHHHH”. Repetă de câteva ori, apoi inspiră profund și expiră ca și cum ai sufla în lumânări. Repetă și acest stil de respirație de câteva ori. Relaxează-ți fruntea și obrajii, cerul gurii, urechile, bărbia.
Somn ușor, dragă cititorule!
Namaste.
Pasionată până peste cap de tot ce ține de noi înșine și de puterea pe care o deține fiecare, m-am întors către mine la vârsta de 20 de ani, pentru a înțelege pierderea celor dragi și ce suntem, de fapt, noi. Am ajuns să ma implic în practica yoga de 8 ani deja, absolvind școala de hatha yoga, ca viitor instructor/profesor.