Poate că știi deja că un eveniment emoțional determină corpul să creeze proteine care sunt stocate în țesuturi, organe, nervi, mușchi etc. Putem spune, astfel, că o traumă este literalmente impregnată în corp, undeva, și, dacă nu ne îndreptăm atenția către a o rezolva, poate va contribui la dezvoltarea, în timp, a unor boli și dezechilibre fizice. Este oare adevărat că emoțiile ne îmbolnăvesc?
Efectele unei emoții puternice, pozitive sau negative sunt resimțite cu trecerea timpului. O traumă este, așa cum este definită în DEX, “o emoție violentă care modifică personalitatea unui individ, sensibilizându-l la alte emoții de același fel”. Este acest lucru adevărat? Sunt doar emoțiile puternice conștiente cele care pot cauza o traumă? De fapt, nu putea fi mai fals. O traumă poate fi activată de experiențe foarte importante, dar și de o ceartă, o vorbă adresată de părinți atunci când eram mici, o imagine văzută și interpretată incoștient și stocată în subconștientul nostru fără să ne dăm seama.
Cum se face că experiențele și traumele trecute joacă un rol în viața noastră din prezent?
Fiecare dintre noi are propriile realități emoționale. Modul în care interpretăm un eveniment este 100% subiectiv, bazat pe percepțiile noastre formate până în acel moment. Cum am dezvoltat acele percepții? Prin condiționări aduse de alte experiențe, de modul în care am fost crescuți, de educație, de mediul social în care am trăit. Mai mult, acele percepții, filtre adânc infipte în subconștient sunt, de asemenea, datorate nu doar experiențelor noastre, ci și ale părinților noștri, ale bunicilor etc.
Deci, ceea ce reprezintă un om din punct de vedere psihologic este un amalgam de experiențe atât personale, cât și ale întregului său arbore genealogic. Există o șansă foarte mare ca fiecare interpretare a unei emoții, a unei situații să fie bazată pe un tipar automatizat de gândire și, astfel, de reacție format de sute de ani. Această conștientizare te poate face să spui “OK, deci nu e vina mea, nu am ce să fac. Accept situația, trauma etc”. De fapt, îți dai seama că puterea este la tine.
Generarea unui gând nou, conștient, vine cu întrebări și cu eliberarea de preconcepții.
Nu știu cât de mult poți să îți imaginezi, însă atunci când definești o stare folosind o emoție (în genul “Sunt furioasă”), tu automat atașezi acelei stări emoția furiei. Ce este furia? Ce simt de fapt acum? Unde simt ceea ce simt? Ce m-a determinat să simt asta? Când am mai simțit acest lucru?
Toate aceste întrebări te ajută să separi definiția de experiența în sine. Te ajută să înțelegi ceea ce se petrece, în realitate, cu tine și, astfel, trauma poate fi eliberată.
Realitatea emoțională personală
Traumele sunt generate de interpretarea fiecăruia a unui eveniment și a unei emoții. Dacă noi, ca adulți, devenim mai puțin sensibili, un copil, de exemplu, poate crea o poveste în jurul unui moment de tensiune între părinți și continua cu acea interpretare în viața de adult.
Fiecare își creează, deci, propria versiune despre ceea ce s-a întâmplat și nu contează dacă este “corect sau greșit”. Este ADEVĂRUL TĂU. Se întâmplă adesea ca partenerul intim să ne aducă la suprafață realitățile psihologice ale noastre. Traumele trecute, poveștile create etc sunt “apăsate” de parteneri foarte des (și tu spui, probabil, că ți se apasă butoanele). Acele butoane sunt deja-vu-ul emoțional al traumelor trecute. Vindecarea lor la nivel mental este atât de importantă pentru a evita acumularea de tensiune emoțională în corp și, apoi, dezechilibre fizice.
Există multe modalități prin care doctorii, terapeuții etc pot ajuta corpul să facă față acestor traume originale și ca relațiile noastre să fie mai bune, mai solide. De exemplu, furia este stocată în ficat, în timp ce tristețea în plămâni. Frica aparține rinichilor. Dacă nu vindecăm aceste emoții ele pot duce la probleme de sănătate. Meditația, exercițiile de vizualizare, homeopatia, esențele florale și aromaterapia, terapia cu muzică pot ajuta să te vindeci și să fii sănătos. Fizic și mental.
Namaste.
Pasionată până peste cap de tot ce ține de noi înșine și de puterea pe care o deține fiecare, m-am întors către mine la vârsta de 20 de ani, pentru a înțelege pierderea celor dragi și ce suntem, de fapt, noi. Am ajuns să ma implic în practica yoga de 8 ani deja, absolvind școala de hatha yoga, ca viitor instructor/profesor.