Astăzi vreau să vă împărtășesc câteva modalități prin putem reduce deșeurile din bucătărie. Acestea sunt printre cele mai utile și mai ușor de gestionat idei pe care le-am pus în practică personal pentru a menține impactul bucătăriei +al gătitului cât mai mic posibil. Dacă nu ești familiarizat/ă cu ideea de “zero deșeuri”, aceasta înseamnă practic reducerea cantității de gunoi pe care o creăm, înlocuirea obiectelor de unică folosință cu cele refolosibile și reciclarea; coșul de gunoi este privit ca ultimă soluție.
Tot ceea ce vă prezint mai jos este ușor, accesibil și nu necesită o grămadă de efort sau muncă suplimentară, dar face o mare diferență în amprenta de mediu pe care o lăsăm în urmă cu fiecare masă pe care o pregătim.
1. Am schimbat punga de unică folosință din plastic de la magazin pentru una reutilizabilă din iută
Revin către utilizarea unei pungi refolosibile ca prim aspect, deoarece nu pot sublinia îndeajuns de mult cât de important este acest lucru pentru a reduce poluarea cu deșeuri din mediul înconjurător. Așa cum am mentionat în articolul precedent, pungile de plastic de unică folosință sunt printre cei mai mari poluanți din ocean și deseori ajung să se încurce în jurul creaturilor marine sau sunt ingerate accidental.
Pentru că sunt foarte ușoare acestea sunt duse de vânt de la groapa de gunoi către râuri apoi ajung în mări și oceane. Pe scurt, ar trebui să eviți complet utilizarea lor.
Recomandarea mea este să găsești o pungă din iută care este încăpătoare, ușoară și durabilă. Eu am una primită cadou de la Organic India, dar găsești foarte multe variante online. Altă variantă sunt pungile din bumbac sau din hârtie.
2. Foi pentru ambalare alimentele din ceară de albine
Da! Există și un ambalaj reutilizabil pentru alimente și este un înlocuitor excelent pentru folia alimentară, de aluminiu, cutii de plastic, pungi, șervețele de unică folosință etc. Este refolosibil, antibacterian, respiră, fără plastic, compostabil și rezistă la refolosiri mai bine de un an.
Le găsești online la o simplă căutare pe Google, câteva branduri sunt: Abeego, VeraGreen, Breslo, Superbee.
3. Container de sticlă pentru depozitarea și organizarea alimentelor
Îți sugerez înlocuirea containerelor din plastic cu cele din sticlă pentru organizarea alimentelor. Problema cu plasticul este că, în special când încălzim mâncarea în el, fiind fabricat din tot felul de substanțe chimice, acestea se vor scurge în alimente. Pentru a evita acest lucru, folosește containere din sticla cu capac din lemn. Le poți cumpăra din Ikea sau orice hipermarket, iar pe cele din imagine le găsești pe Bonami. De asemenea, poți reutiliza borcane pentru depozitarea semintelor, fructelor uscate, orez, cafea, etc.
4. Folosește un prosop de bucătărie textil în locul celor din hârtie
Acesta a fost unul dintre primele lucruri pe care le-am schimbat în bucătărie. Obișnuiam să folosesc tot timpul prosoape de hârtie, dar mi se părea așa o risipă de fiecare dată. Am un sul de hârtie pentru cazuri în care este absolut necesar; totuși pentru majoritatea lucrurilor folosesc prosoape și șervețele din pânză. Acestea se spală usor la mașina automată și au o durată de folosință îndelungată.
5. Detergent de vase și soluții de curățare eco- friendly
Am descoperit de curând brandul Seventh Generation ce are ingrediente obținute din plante, formulă biodegradabilă, certificare ecologică și este cruelty-free. Mi-au placut foarte mult produsele lor și le recomand. De asemenea, pentru spălarea vaselor recomand o perie sau un burete din celuloză. Buretele clasic nu este biodegradabil și durata lui de viață este foarte scurtă. Poți folosi o perie din plastic sau pentru varianta 100% eco-friendly îți sugerez o perie din păr natural cu mâner de lemn.
6. Caută alimente care nu sunt deja împachetate
Ori de câte ori poți, îți sugerez să cumperi alimente neperisabile la vrac. Eu am descoperit de curând magazinul meu preferat de unde îmi cumpăr ceai, semințe, fructe uscate, nuci, orez și alte cereale. De obicei merg cu propriile containere în care pun direct cantitatea dorită, dar în magazin exista și pungi din hârtie. Magazinul pe care eu îl prefer este și cel mai aproape de casă, lângă Piața 1 Mai , din Bucurelti, și se numește Gusturi Românești. Ei au propriul brand, însă de când am aflat si de magazinul eco-friendly, îmi fac majoritatea cumpărăturilor acolo și am eliminat aproape complet pungile de plastic în care vin de obicei împachetate alimentele. Iar pentru fructe și legume există săculeți refolosibili pecare acum îi găsim în aproape fiecare magazin alimentar sau le poți pune direct în punga reutilizabilă cu eticheta de la cântar la indemână. Mi se pare o risipă totală să punem fiecare produs în punguța separată din plastic doar pentru a-l cântări, pentru că atunci când ajungem acasă ea merge direct la gunoi.
7. Bucătărie minimalistă
Este bine în general să ne gândim foarte bine dacă avem nevoie de atât de multe aparate sau ustensile pentru gătit. Unele dintre ele sunt necesare, pe când altele sunt menite să ne facă treaba puțin mai ușoară, dar sincer diferența nu este una foarte mare.
Așadar, sugestia mea, este să adoptăm o mentalitate de minimalism chiar și în bucătărie, ideea de bază fiind foarte simplă: dacă nu ai nevoie, nu cumpăra, iar dacă cumperi, trebuie să merite și să țină cât mai mult. În plus, bucătăria ta minimalistă va arăta mult mai bine și mai curată cu mai putine lucruri. O să te inspire să petreci mai mult timp în ea, gătind propria mâncare, evitând produsele semi-preparate sau comandate de la restaurant, ce produc și ele, la rândul lor, mai multă risipă.
Minimalismul îl poți adopta și atunci când faci shopping pentru alimente, cumpără mai puțin odată și atât cât este necesar. Dacă faci mai multe drumuri la magazin, ai beneficii duble: faci mișcare și reduci risipa de alimente.
Sunt curioasă să aflu și de la voi mai multe idei despre cum putem avea o bucătărie mai eco- friendly. Aveți și voi un magazin preferat de unde faceți cumpărăturile zero-waste? Lăsați un comentariu mai jos, mă gândesc să facem un articol cu magazine fizice și online de unde cititorii iși pot face cumpărăturile intr-un mod mai sustenabil.
Cu drag,
Emilia
Emilia Oprea, este un antreprenor ce are la activ mai multe afaceri, în prezent principala activitate fiind cea din cadrul Mpower Yoga unde este co-fondatoare. Ea a acumulat experiență lucrând și călătorind timp de 5 ani în interes de afaceri pentru o companie americană de outsourcing. Practică yoga din 2013 și a devenit o susținătoare pasionată a acestei practici deoarece consideră că a avut un rol important în propria dezvoltare. Pe lângă yoga și tot ce se încadrează în categoria wellness, ea mai este pasionată de călătorit, dezvoltare personală, tehnologie, minimalism și sustenabilitate. Se implică activ în proiecte ce susțin antreprenoriatul din Romania.